Rugăciunea copiilor mici: Versuri simple și frumoase pentru cei mici

Doamne, Doamne, ceresc Tată,

Noi pe Tine Te rugăm

Luminează noastră minte,

Lucruri bune să-nvățăm.

Că Tu ești Stăpânul lumii

Și al nostru Tată ești

Și pe toate cele bune

Numai Tu le împlinești!

Amin.

Altă rugăciune a copiilor mici

Înger, îngerașul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine

Și mă-nvață să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,

Eu sunt slab, tu fă-mă tare,

În tot locul mă-nsoțește

Și de rele mă păzește. Amin.

Rugăciunea văduvei

Dumnezeul meu, plăcut-a voii Tale celei nepătrunse de mintea omenească să-l ia la Tine pe soțul meu. Grea este crucea ce mi-ai dat-o să o port. La cine însă voi căuta scăpare, fără numai la Tine, Cel ce ești apărătorul și sprijinitorul atotputernic al văduvelor și Părintele Cel atotbun al orfanilor. Ajută-mi ca unei neputincioase, hrănește-mă ca pe o sărmană și mă întărește a face întru toate voia Ta cea sfântă! În Tine, Preabunule Stăpâne, îmi pun toată nădejdea mea, ascultă umilita mea rugăciune, pentru Fiul Tău cel Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, cu Care împreună stăpânești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea orfanului

Doamne, Dumnezeule, pierdut-am pe părinții mei preaiubiți, pe care nu-i voi mai vedea în viața mea; ar trebui să deznădăjduiesc, dacă n-aș ști că nimic în lume nu se întâmplă fără voia Ta și că Tu ești Tatăl orfanilor. Milostivește-Te, deci, și spre mine, și fii mie Tată în toate zilele vieții mele. Ajută-mi să umblu în căile poruncilor Tale; păzește-mă de toate primejdiile vieții acesteia și fă să-mi aduc aminte adesea de învățăturile și dojenile ce mi-au dat bunii mei părinți în vremea vieții lor, ca să pot păși, cu darul Tău cel sfânt, pe calea cea adevărată, care duce la mântuire; și când chemarea Ta va veni, să pot fi iarăș împreună cu părinții mei, întru fericirea cea veșnică. Amin.

Rugăciune la moartea unuia din soți

Stăpâne, Doamne, Cel Preacurat și Ziditor a toată făptura, Care pentru iubirea Ta de oameni ai prefăcut coasta strămoșului Adam întru femeie și i-ai binecuvântat și ai zis: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”, și pe amândoi i-ai arătat un trup, iar cei pe care i-a însoțit Dumnezeu, omul să nu-i despartă; caută din cer, Preabunele Părinte, și vezi jalea și durerea ce au năpădit inima și sufletul meu ce se vede astăzi despărțit de ființa pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o să-mi fie soț (soție) și sprijin în această viață. Îndură-Te de mine, mult-milostive Doamne, în acest ceas greu pentru sufletul meu! Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Mângâietorul celor întristați, Care ai fost vestit de proorocul Isaia că vei veni să tămăduiești pe cei cu inima zdrobită, fii mie mângâietor și ascultă-mi glasul ce-l înalț cu credință către Tine, rugându-Te să-i ierți, Preabunule Împărate, greșalele oricâte va fi săvârșit în această viață soțul meu (soția mea): Ori cu lucrul, ori cu cuvântul, ori cu gândul, cu știință sau fără de știință. Așa, Doamne, primește sufletul robului Tău (roabei Tale) în locașul Sfinților Tăi, întru Împărăția Ta cea veșnică, spre care se nevoiește sufletul meu și întru care nădăjduiește a se învrednici la vremea când vei chema și duhul meu la Tine, pentru ca acolo sufletele noastre întâlnindu-se și împreună aflându-se, să laude și să preaslăvească întrutot sfânt Numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea părintelui la moartea fiului sau a fiicei

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul meu Cel milostiv și preabun, Cel ce ai auzit oarecând glasul de durere al robului Tău Iacov, care jelind pe fiul său Iosif, zicea: „Plângând mă voi coborî în iad la fiul meu”; Cel ce ai ascultat rugăciunea cea fierbinte pe care, înaintea Sfintelor Sale Patimi, Ți-a înălțat-o în grădina Ghetsimani iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine acest pahar!”. ȘI, ca și El, plecându-mi capul strig astăzi către Tine: „Doamne, facă-se voia Ta!”. Asemenea, ca și oarecând dreptul Iov la vestea morții fiilor și a fiicelor sale, cu umilință grăiesc și mărturisesc: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”. Zdrobit de durere, dar cu neclintită credință în Tine și în tainele cele nepătrunse, cer în această clipă milostivirea și îndurarea Ta, Doamne. Dă-i Doamne, sufletului său (ei) ușurare și iertare de toate greșalele ce a săvârșit, cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul și îl (o) așează pe el (ea), în locul de fericire veșnică, dimpreună cu sfinții Tăi Îngeri, pentru ca acolo, la vremea cea hotărâtă de Tine, să-l (o) pot găsi și împreună să cântăm slava Ta cea necuprinsă. Că Tu ești Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni și Ție slavă și mulțumită și închinăciune înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea copiilor la moartea unuia din părinți

Doamne, Doamne, Cel ce ai ascultat tânguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacov a căzut pe fața tatălui său și l-a plâns și l-a sărutat; asemenea și Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, a cunoscut dragostea de mamă, căci pe Cruce și în grele chinuri fiind, a văzut pe Maica Sa și pe Ucenicul pe care îl iubea alături stând, și a zis Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău!” după aceea a zis și Ucenicului: „Iată mama ta!”. Însuți întrutot bunule Stăpâne, caută din ceruri și vezi jalea și durerea ce mi-au cuprins astăzi inima și sufletul. Îndură-Te de mine, robul Tău, și primește rugăciunea ce-Ți înalță fiul care și-a pierdut pe tatăl său preaiubit (pe mama sa preaiubită), iartă-i și dezleagă-i lui (ei), toate greșalele cele de voie sau fără de voie, cele cu lucrul sau cu cuvântul și toate câte ca un om în această viață a săvârșit. Ascultă, milostive Stăpâne, glasul îndurerat al fiului, pe care tatăl său (mama sa) l-a povățuit și l-a deprins ca, în restriște și în necazuri, către Tine și cu credință tare să-și ridice ochii și să-și deschidă gura. Milostivește-Te, Doamne, și dă sufletului tatălui meu (mamei mele) odihna cea bună și fă-l pe el (fă-o pe ea) părtaș (părtașă) bunătăților celor veșnice, așezându-l (o) cu Drepții în curțile Tale, că binecuvântat și preaslăvit ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune la vreme de secetă și foamete

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește rugăciunea nevrednicului robului Tău. Întoarce-Ți mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră. Nu ne omorî cu foame și cu sete pe noi, oamenii și dobitoacele. Ci cu milostivire poruncește norilor din cer să slobozească pământului ploaie la vreme, ca să-l răcorească și să crească iarbă dobitoacelor și verdeață spre slujba oamenilor și să aducă roadele cele de trebuință vieții noastre; ca să preaslăvim sfânt Numele Tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea la necontenirea ploilor

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune și nu ne pierde întru mânia Ta cu vărsarea ploilor necontenite. Ci poruncește norilor să se împrăștie și razelor soarelui să strălucească pe pământ, spre înmulțirea roadelor pământului și adunarea lor; ca toată îndestularea având, să preaslăvim numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărtășește-ți dragostea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *